Info pensiune

Blumenhof Bucovina

Romania. Bucovina. Voronet. Albastru de Voronet. Blumenhof.

Blumenhof. Spirit unic. Spirit liber.

Despre noi

          Da… ca sa faci ceva frumos si in spiritul traditiei este nevoie de efort, insa si de intelepciune.

        Trebuie sa tii cont de faptul ca, dincolo de atractia turistica, arhitectura pensiunii trebuie sa completeze magia povestilor zonei.

     Proiect de suflet, nascut din drag de oameni buni si frumosi ce iubesc calatoriile,  natura, relaxarea si confortul … Pensiunea Blumenhof  rasare cochet in miezul Voronetului, la 200 de metri de Manastirea Voronet  si 300 m de Centrul Spa si Restaurantul Popasul Domnesc Voronet-Vue****, cu un farmec aparte si un caracter puternic.

Datorita amplasarii intr-un cadru natural de poveste,  cu codri verzi, oaspetele nostru retraieste senzatia de libertate si bucurie, organizarea interioara si solutiile de ambientare fiind gandite pentru a aduce cat mai mult din mediul natural in interior, interior clar, coerent si minimalist caci natura este cea care coloreaza de-a lungul anotimpurilor intreaga panorama.

Pensiunea Blumenhof  este organizata pe 2 niveluri, parter si etaj.La parter functiunile de zi  sunt deschise, respectiv livingul generos (cu o suprafata utila de 150 m patrati)  casa scarii, 3 camere duble cu baie proprie(2 cu fotoliu extensibil).

Livingul beneficiaza de suprafete vitrate generoase iar pe langa mobilierul specific destinat sederii are si un semineu excelent inglobat in ansamblul tamplariei ce separa  zona de relaxare si destindere  de cea exterioara.

Etajul are 4 camere duble(3 cu fotoliu extensibil) si un apartament(2 camere ), fiecare dintre ele cu baie si terasa proprii, toate avand suprafete generoase cuprinse intre 28 metri patrati (camera dubla) si 60 metri patrati(apartamentul).

  • Capacitate maxima admisa in camera dubla; 2 ad+1 copil.
  • Cazarea copiilor in dubla se face pe fotoliu extensibil, dimensiunile acestuia fiind L. 68 / 156 / H 42.
  • Se mai poate caza in camera dubla 1 copil in pat cu parintii pana la varsta de 5 ani.
  • Nu se pot caza 3 adulti in camera dubla
  • Capacitate maxima admisa in apartament : 2 ad+2-3copii,chiar si 4 adulti
  • Apartamentul are 2 camere cu 2 paturi 180/200(2*90/200 in fiecare camera) ,canapele extensibile in ambele camere,1baie .

Spatiul interior  al pensiunii este gandit in registru actual, fiecare camera  (si apartamentul, implicit)  are mici interventii personalizate din eleganta rustica moderna tipic bucovineana.

Baile sunt in deplin acord cu restul spatiului, finisaje simple, frumos combinate cu accesoriile necesare care sugereaza traditionalul in confortul contemporan.

Detaliile interioare cat si cele exterioare au fost gandite la scara umana astfel incat arhitectura sa vorbeasca despre traditie ancorata ingenios, spunem noi… in actualitate.

Asadar, aici, la pensiunea  Blumenhof din Voronet poti sa descoperi Bucovina dar si modul in care traditia poate fi frumos continuata pentru a vorbi peste timp despre o comunitate mandra, harnica si creativa… de oameni care stiu sa se bucure de viata in ritmul naturii si in spiritul unor valori autentice.